Infertilitatea la femei: cauze, diagnostic și tratament

Infertilitatea feminină se referă la incapacitatea unei femei de a concepe un copil sau de a menține o sarcină. Aceasta poate fi rezultatul unor diverse cauze, care pot include probleme cu ovulația, disfuncții ale ovarelor, deteriorarea trompelor uterine, endometrioza, anomalii ale uterului sau dezechilibre hormonale. Diagnosticul și tratamentul infertilității la femei implică evaluarea atentă a sistemului reproductiv feminin și a altor factori relevanți, precum și utilizarea unor metode terapeutice specifice, cum ar fi stimularea ovulației, tehnici de reproducere asistată sau intervenții chirurgicale, în funcție de cauza specifică identificată.

Infertilitatea poate fi definită în funcție de un criteriu temporal. În general, se recomandă ca un cuplu care a avut o activitate sexuală regulată, fără utilizarea de metode contraceptive, să consulte un specialist după un an de încercări nereușite de a concepe. Este important de menționat că această situație nu înseamnă automat că unul dintre parteneri este infertil, ci poate fi considerată o incapacitate temporară de a concepe. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, această problemă poate fi rezolvată cu succes. În acest scop, au fost dezvoltate și implementate cu succes metode moderne de tratare a infertilității în cadrul clinicilor de fertilitate.

În ceea ce privește diagnosticul, medicii fac o distincție între infertilitatea relativă și cea absolută. Infertilitatea relativă se referă la cazurile în care se pot identifica și elimina cauzele tulburărilor reproductive ale pacientului. Pe de altă parte, infertilitatea absolută implică modificări fiziologice ireversibile ale aparatului genital, cum ar fi anomalii ale organelor pelviene, leziuni traumatice sau îndepărtarea chirurgicală a gonadelor.

De asemenea, este important de menționat diferența între infertilitatea primară și cea secundară. Infertilitatea primară se referă la situația în care o femeie nu a avut niciodată o sarcină, deși are o viață sexuală regulată fără utilizarea de contraceptive. Infertilitatea secundară se caracterizează prin faptul că femeia a avut cel puțin o sarcină în trecut, indiferent de modul în care aceasta s-a încheiat (naștere, avort, avort spontan sau sarcină ectopică).

Cauzele infertilității la femei sunt diverse și pot implica diferite aspecte ale sistemului reproducător feminin. Orice disfuncție, chiar și într-o mică măsură, a organelor reproductive feminine poate afecta în mod semnificativ procesul de concepție.

Printre principalele cauze și semne ale infertilității la femei se numără:

• Probleme cu ovulația
• Tulburări hormonale
• Disfuncție ovariană
• Deteriorarea trompelor uterine și formarea de aderențe
• Ovar polichistic
• Dezechilibre hormonale
• Menopauză precoce
• Anomalii ale canalului cervical
• Defecte în dezvoltarea și structura uterului
• Cauze psihologice
• Endometrioză, etc.

Cele mai frecvente cauze ale infertilității la femei includ:

• Obstrucția sau absența trompelor uterine: Acestea sunt locurile în care ovulul și sperma se întâlnesc, fuzionează și formează un embrion care ulterior pătrunde în uter. Obstrucția trompelor uterine poate fi rezultatul formării de aderențe (aderențe ale pereților) ca urmare a inflamației. De asemenea, există situații în care sterilizarea, în care trompele uterine sunt ligaturate poate duce la apariția aderențelor. Absența unei trompe uterine poate fi rezultatul unei intervenții chirurgicale efectuate din motive medicale urgente (proces purulent local, sarcină ectopică).
• Aderențe pelviene: Acestea apar ca urmare a unui proces inflamator, a endometriozei sau a intervențiilor chirurgicale anterioare. Aderențele pot înconjura ovarul sau se pot forma între acesta și trompă, obstruind trecerea ovulului.
• Endometrioza: Această afecțiune se caracterizează prin creșterea mucoasei uterului (endometrului) în afara uterului. Acest lucru poate duce la formarea de aderențe, împiedicând astfel procesul de fertilizare.
• Tulburări endocrine sau hormonale: Aceste tulburări pot apărea în afecțiuni ale ovarelor, glandei tiroide, glandei pituitare, hipotalamusului, glandelor suprarenale, rinichilor sau ficatului. Ele pot fi cauzate de tulburări metabolice sau de stres psihic sever, șocuri.
• Infertilitatea psihogenă: Aceasta apare ca o reacție psihologică la o sarcină nedorită. Femeia poate avea temeri deliberat sau inconștient legate de naștere sau de posibilele modificări ale aspectului său ca urmare a sarcinii. Uneori, motivul poate fi reticența de a concepe cu același partener.
• Infertilitatea imunologică: Aceasta apare atunci când organismul femeii produce anticorpi împotriva spermatozoizilor, împiedicând fertilizarea. Anticorpii determină imobilitatea spermatozoizilor.

Pentru un diagnostic precis al infertilității la femei, este esențial ca ambii parteneri să fie evaluați. În
acest scop, se recomandă efectuarea unor analize de sânge pentru determinarea nivelurilor
hormonale, teste pentru depistarea infecțiilor și ecografii ale organelor pelvine.

Procedurile utilizate în diagnosticul infertilității la femei includ:

1. Examinarea ginecologică ultrasunete: Aceasta este prima etapă a evaluării unei femei și
   permite evaluarea dimensiunii și structurii uterului și a ovarelor, detectarea chisturilor ovariene, a
   miomului și a altor patologii ale organelor pelvine.
2. Histeroscopia: Această procedură permite examinarea cavitații uterine cu mai multă precizie,
   facilitând detectarea anomaliilor care nu pot fi diagnosticate în timpul examinărilor de rutină sau a
   ecografiilor.
3. Histerosalpingografia: Această metodă implică injectarea unei substanțe de contrast în uter pentru
   a determina permeabilitatea trompelor uterine și pentru a obține imagini care evidențiază acestea.
4. Teste de sânge pentru hormoni: Aceste teste sunt utilizate pentru a evalua funcția ovarelor și a
   sistemului endocrin.
5. Laparoscopia: Această procedură, care are și scop diagnostic și terapeutic, permite medicului să
   vizualizeze clar și în detaliu organele pelvine. În cazul în care
   se identifică cauza infertilității, specialistul poate elimina chisturile, aderențele sau endometrioza în
   timpul acestei intervenții.
6. Graficul temperaturii bazale: Această metodă constă în înregistrarea temperaturii bazale a pacientei
   pe parcursul a 2-3 cicluri menstruale și este utilizată pentru a evalua momentul ovulației.
7. Monitorizarea cu ultrasunete a maturării foliculilor și a ovulației: Această examinare suplimentară
   poate fi prescrisă de medic în funcție de cazul individual.

Tratamentul infertilității feminine variază în funcție de cauza specifică a problemei. Unele posibile
tratamente includ:

• Tratarea cauzei subiacente: Identificarea și tratamentul oricăror afecțiuni subiacente care pot contribui la infertilitate, cum ar fi sindromul ovarelor polichistice (PCOS), endometrioza, tulburările tiroidiene sau fibroamele uterine.

• Stimularea ovulației: În cazul în care femeia nu ovulează regulat sau deloc, medicul poate recomanda stimularea ovulației. Aceasta implică administrarea de medicamente speciale pentru a stimula dezvoltarea foliculilor ovarieni și ovulația.
• Tehnici de reproducere asistată: În cazurile în care alte metode nu au avut succes, tehnici precum fertilizarea in vitro (FIV), în care ovulele sunt colectate și fertilizate în laborator, iar embrionii rezultați sunt transferați în uter, pot fi o opțiune. Alte tehnici pot include injecția intracitoplasmatică de spermă (ICSI) sau utilizarea donatorilor de ovule sau spermă.
• Chirurgia reproductivă: Anumite cauze ale infertilității pot fi tratate prin intervenții chirurgicale. De exemplu, se poate efectua o intervenție chirurgicală pentru corectarea anomaliilor uterine, îndepărtarea chisturilor sau fibroamelor uterine care pot afecta fertilitatea.
• Terapia hormonală: În anumite situații, administrarea de hormoni precum progesteronul sau estrogenul poate fi recomandată pentru a corecta dezechilibrele hormonale și a promova ciclurile regulate de ovulație.

Este important să discutați cu un specialist în fertilitate pentru a determina cauza infertilității și a
dezvolta un plan de tratament personalizat, adaptat circumstanțelor și nevoilor individuale.