Examen ecografic

În timpul examinării, respectivîn cursul tratamentului, acest examen trebuie făcut de mai multe ori. Cu ajutorul acestuia se pot descoperi, pe de o parte, anomaliile anatomice ale organelor genitale, pe de altă parte sunt verificate starea şi creşterea foliculilor în timpul stimulării ovarului. Prin examenul ecografic se poate stabili şi dacă ovulaţia a avut loc.

Pentru excluderea infertilităţii de cauză organică, trebuie investigate cavitatea uterină, trompele falopiene, respectiv zona ce înconjoară trompele uterine, pentru excluderea posibilelor aderenţe. Există boli care predispun la apariția infertilităţii de cauză organică – infecţii mai vechi (după apendicită, infecţia trompeloruterine, boli transmise pe cale sexuală, avort cu complicaţii), patologii neinfecţioase, de exemplu lipsa congenitală a trompei falopiene, tumorile benigne al uterului (miom) sau endometrioză.

Histerosalpingosonografia (HyCoSy) se poate efectua fără spitalizare în prima parte a ciclului şi este considerată o metodă ecografică modernă. Pe parcursul examenului, printr-un cateter introducem în cavitatea uterină şi în trompele falopiene o substanţă de contrast ecografic şi efectuăm examenul simultan cu ajutorul unui ecograf transvaginal. Procedura este potrivită pentru a verifica traversabilitatea trompeloruterine şi reprezentarea cavităţii uterine, precum și pentru descoperirea anomaliilor anatomiceale acesteia. Avantajele metodei constau în faptul că nu necesită anestezie, timpul de examinare este foarte scurt, poate fi efectuată în regim ambulatoriu, nu implică iradiere şi poate fi examinată rapid şi eficient structura uterului şi a trompelor.