Primul copil conceput prin fertilizare in vitro s-a născut la 25 iulie 1978 în Anglia, de atunci fiind urmat de aproximativ 4 milioane de astfel de copii. Numele provine din faptul că întâlnirea dintre ovul şi spermatozoid nu se produce în trompafalopiană, ci în condiţii de laborator, în “eprubetă”.

În zilele noastre FIV a devenit un procedeularg acceptat. Nu există însă nicio garanţie că va avea succes în fiecare caz. Înainte de a vorbi despre factorii care influenţează succesul, să analizăm ce înseamnă noţiunea de fertilitate “normală”, și anume, care este probabilitatea ca o femeie să rămână gravidă pe parcursul ciclului menstrual, în cazul în care infertilitatea nu poate fi demonstrată la niciunul dintre parteneri.

Probabilitatea nu depășește 20-25%. Deci, din o sută de cupluri sănătoase, care nu folosesc nicio metodă de contracepţie şi care au o viaţă sexuală regulată, la prima încercare, 20-25 de femei rămân însărcinate.Creșterea acestei rate de fecunditate este greu de realizat cu mijloace artificiale.

Participanţii în programul FIV trebuie să înţeleagă şi să accepte că, de la caz la caz, ar putea fi nevoie de un tratament repetat şi lung, deoarece reușita FIV este similară cu rata de succes a fecundării naturale, adică de 20-25%. De asemenea, în programul FIV pot interveni perioade de timp fără tratament, mai scurte sau mai lungi, dacă ciclurile nu sunt potrivite pentru începerea lui, saucând din alte cauze tratamentul nu poate fi realizat.

Ce este FIV?

În zilele noastre, această intervenţie (Fertilizare in vitro – transfer de embrion FIV-ET) este procedeul de reproducere asistată utilizată cel mai frecvent.

În condiţii fiziologice, în momentul ovulaţiei, ovulul se eliberează din ovar, după care în trompa uterină se uneşte cu spermatozoidul şi după o migraţie de cinci zile ajunge în cavitatea uterină. Din păcate, din mai multe cauze – boală organică sau funcţională a trompei uterine, endometrioză, în cazul infertilităţii de cauză necunoscută – ovulul nu poate să ajungă în trompa uterină, şi procesul de fertilizare amintit nu mai are loc.
În cursul fertilizării in vitro, rolul trompeifalopiene este înlocuit de laborator. Aici are loc fecundarea ovulelor cu spermatozoizii pregătiţi special, cultivarea de preembrioni, care sunt introduşi în cavitatea uterină prin canalul cervical.

Procedeul FIV-ET este realizat peste tot în lume în ambulatoriu, nu necesită spitalizare.

Principalele etape ale acestuia pot fi rezumate astfel:

tratamentul medicamentos al ovarelor, stimularea ovariană controlată;
monitorizarea stimulării;
aspirația ovulelor mature din ovare, controlată prin ecograf;
procesul de fecundare şi cultivare;
introducerea embrionilor în cavitatea uterină;
detectarea (sau nu) a sarcinii.

Tratamentul medicamentos al ovarelor

În ultimii 20 de ani au fost elaborate mai multe scheme, pentru ca în cursul ciclului ovarele să producă mai multe (de obicei 6-12) ovule (oocite), cu o maturitate identică, de bună calitate. Forma de stimulare ovariană cel mai frecvent utilizată este aceea prin care mai întâi oprim funcţionarea ovarelor (down regulation), după care, prin injectarea de hormoni, repornim ciclul ovulator. Prin acest tratament putem împiedica ovulaţia prematură, nefavorabilă, care influenţează negativ rata de graviditate. Preparatele hormonale utilizate sunt asemănătoare celor care se produc în organismul feminin în cursul ciclului natural, astfel neavând efecte dăunătoare nici asupra organismului feminin, nici asupra ovulelor care se dezvoltă în folicul. Rar, ca urmare a tratamentului, în ovar se pot forma chisturi. Aceste chisturi vor regresa în câteva săptămâni, fără tratament, însă în acest caz stimularea trebuie suspendată. De asemenea, tratamentul trebuie oprit şi în cazul în care ovarele nu reacţionează corespunzător la tratamentul hormonal şi dezvoltarea foliculilor nu este satisfăcătoare. O parte a medicamentelor folosite la ovulaţie sunt tablete, iar restulse administrează sub formă de injecții. Pacienta poate efectua tratamentul acasă, cu ajutorul indicațiilor ginecologului.

Verificarea stimulării

Hormonii utilizaţi pentru stimulare (gonadotropinele) – care pot proveni din urină, sau pot fi aşa-numiţii hormoni recombinaţi, produşi prin tehnologie genetică – pot declanşa ovulaţie multiplă. Efectul preparatelor utilizate zilnic trebuie verificatpe de o parte prin determinarea nivelurilor de hormoni, iar pe de altă parte cu ajutorul unui examen ecografic. Începând cu o anumită zi a stimulării, de obicei din ziua a opta, cuplul se deplasează zilnic la clinică, unde în scopul verificării eficienţei tratamentului, se evaluează creşterea foliculilor. Astfel, prin verificare zilnică, se poate aprecia numărul, mărimea, ritmul de creştere a foliculilor. Determinăm dinamica creşterii foliculilor și producerea de hormoni prin valoarea calculată pe un singur folicul. Când foliculii ating mărimea necesară, pacienta va primi seara, între orele 21-24 (de obicei la ora 22), o injecţie HCG (Human Chorionic Gonadotropin – gonadotropină corionică umană). Astfel obţinem maturarea finală a ovulelor din foliculi. Obţinerea de ovule (puncţie) se realizează la 35 – 36 de ore după administrarea unei injecţii HCG.

Puncţia (Obţinerea de lichid folicular şi ovule)

Metoda se realizează prin vagin, cu control ecografic, fiind metoda care s-a răspândit pe scară largă începând din anul 1985. Această intervenţie este realizată cu ajutorul anesteziei şi, de aceea, cu 6 ore înaintea anesteziei, este interzisă consumarea de alimente şi lichide. Peretele foliculului este puncționat cu un ac fin, sub control ecografic permanent. După aceasta, conţinutul acestuia este introdus într-o eprubetă sterilă printr-un sistem închis. Lichidul folicular absorbit prinaspiraţie este examinat cu ajutorul microscopului de biologul care lucrează în aceeaşi încăpere. Dacă descoperă un ovul, îl introduce imediat într-un vas de laborator marcat cu numele pacientei, conţinând o soluţie nutritivă specială. Vasele sunt introduse într-un incubator care asigură o temperatură corporală şi un mediu gazos constante, unde acestea sunt conservate până la fecundarea cu spermatozoizi. Vasele pot fi plasate în incubator în compartimente separate, iar astfel pacienta poate fi sigură de excluderea completă a eventualelor confuzii sau abuzuri.

Cultivarea embrionilor

Imediat înaintea obţinerii ovulelor, sau în cursul acestui proces, partenerul masculin pune la recoltează sperma într-o încăpere desemnată în acest scop. În vederea obţinerii unei sperme de cea mai bună calitate, este nevoie de o abstinenţă sexuală de 3-5 zile. Sperma este pregătită pentru fecundare în condiţii de laborator şi la câteva ore după puncţie, se adaugă la fiecare ovul câte o picătură de spermă, după care vasele sunt puse înapoi în incubator. În dimineaţa următoare, se verifică sub microscop numărul ovulelor fecundate.

Fecundarea nu se produce într-o secundă, ci constă într-un şir de procese biofizice şi biochimice. După ce cromozomii materni şi paterni se cuplează strâns, se rearanjează, creând ovulul fecundat, zigotul. Zigotul rămâne doar pentru scurt timp într-o stare monocelulară, întrucât curând va începe segmentarea acestuia și formarea preembrionului.

Este important să subliniem faptul că procesul de fecundare se desfăşoară în toată naturaleţea ei în afara organismului, la fel ca în condiţii normale, în interiorul organismului!
În cursul segmentării mărimea embrionului nu se schimbă, creşte doar numărul celulelor constitutive. La şaptezeci şi două de ore după fecundare embrionii ajung în starea octocelulară, şi pot fi transferați în uter.

Transferul embrionilor în cavitatea uterină

Transferul embrionului (ET) este un proces simplu şinedureros, nefiind nevoie de anestezie. În cea de a treia zi (uneori în a cincea zi de după puncţie), introducem în cavitatea uterină un cateter subţire, de unică folosinţă. Pentru ca probabilitatea fecundării să crească, se transferă nu unul, ci – luând în considerare şi dorinţa pacientei – mai mulţi, dar cel mult trei embrioni. Embrionii în plus, de bună calitate, sunt conservaţi prin înghețare controlată. În cursul transferului de embrioni, se introduc în uter exclusiv doar embrionii care au dezvoltare regulată. Aceastaînsă nu exclude posibilitatea avortului ulterior, a unei sarcini patologice (cu complicaţii), ba mai mult, nici posibilitatea unei anomalii de dezvoltare. Pentru excluderea acesteia din urmă, în primul trimestru al sarcinii se poate efectua un examen genetic.

După transferul embrionilor, pacienta se odihneşte câteva ore la pat, după care poate pleca acasă.

Peste două săptămâni efectuăm un test de sarcină din urină (în caz de nevoie din sânge), care, dacă este pozitiv, peste aproximativ alte 10 zile este urmat de un examen ecografic. Dacă examenul confirmă univoc existenţa sarcinii, cuplul este reorientat la ginecolog, pentru îngrijirea gravidei.

Avantaje şi dezavantaje

Ce putem spune despre avantajele procedeului FIV-ET? În primul rând, fecundarea poate fi confirmată în mod categoric şi, prin transfer, în cavitatea uterină ajung embrioni normali, de bună calitate. Un alt avantaj ar consta în faptul că în cazul multor infertilităţi considerate azi de origine necunoscută, în cursul tratamentului pot fi obţinute rate de graviditate ridicate. Desigur, dacă sunt avantaje, atunci trebuie să existe şi dezavantaje. Pe primul loc trebuie amintit faptul că intervenţia necesită instrumentar foarte scump, din cauza căruia tratamentul cuplurilor poate fi rezolvat doar în centre de specialitate. Câteodată cuplul trebuie să se deplaseze la distanţe mari pentru atingerea scopului mult dorit. Din cauza transferului mai multor embrioni creşte riscul sarcinilor multiple, care datorită frecvenţei naşterii premature necesită o observare instituţionalăatentă începând de la mijlocul perioadei de graviditate. La final, dar nu în ultimul rând, menţionăm că atât medicamentele de bună calitate folosite pentru stimulare, cât şi întreaga procedură necesită cheltuieli ridicate din partea cuplului infertil.

Fertilizare in vitro (FIV)