Cuvântul hatching înseamnă eclozare/exteriorizare. Embrionul uman se află în interiorul unui înveliş protector, aşa numita membrană glicoproteică, la fel ca puiul de pasăre în ou. Acesta trebuie să iasă din membrana glicoproteică pentru se putea fixa la mucoasa uterină. Ieşirea se produce de obicei în a cincea, a şasea zi a stării embrionare. Din păcate, embrionul nu poate ieși singur de fiecare dată, în unele cazuri trebuie ajutat.
Această procedură specială este “ieşirea asistată”, în engleză „hatching asistat”, care poate fi aplicată pe baza unor prevederi profesionale riguroase. O asemenea ieşire asistată este necesară, dacă:
- mama are peste 35 de ani,
- membrana glicoproteică este mai groasă în mod măsurabil faţă de cea normală,
- nivelul de hormoni FSH este peste 10,
- se transferă un embrion congelat,
- deja s-au transferat embrioni de 2 ori, iar persoana respectivă nu a rămas gravidă.
Din punct de vedere tehnic, acele breșe create artificial nefiind periculoase din prisma sănătății embrionului, trebuiefăcut un „orificiu” pe membrana glicoproteică.
Hatching-ul asistat poate fi realizat în trei moduri diferite. Prima este metoda mecanică, care constă în efectuarea unei „crestături” pe suprafaţa membranei glicoproteice cu un „cuţit” de sticlă subţire ca un fir de păr. În alte cazuri asemănătoare pe membrana glicoproteică se face o crestătură cu un dispozitiv laser.
A treia metodă este procedeul enzimatic, când subţierea membranei este provocată de efectul unor substanţe speciale.
Leziunea de pe membrana glicoproteică se „vindecă” imediat, peste o zecime de secundă urma lui nu se mai poate vedea nici cu microscopul. Lezarea învelişului este totuşi suficientă pentru formarea unui punct slab, şi când embrionul încearcă să iasă, să poată rupă cu succes membrana glicoproteică în jurul acestui punct slab.
Aplicarea hatching-ului asistat creşte în mod semnificativ rata de fixare, şi în felul acesta şi numărul tratamentelor FIV reuşite.