Minunea ta este bucuria noastră

Sosirea fiecărui bebeluş reprezintă un miracol şi în acest fel familia se întregeşte. Din păcate stilul de viaţă alert din zilele noastre, stresul, precum şi o serie de tulburări organice pot împiedica împlinirea unei familii. Există însă soluţii! De peste cinci ani Clinica de Fertilitate Zygota din Sîngeorgiu de Mureş ajută cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate.
 
Păşind în sala de aşteptare Dr. Nagy Barna, medic primar obstetrică-ginecologie, directorul medical al clinicii ne prezintă cu o bucurie radiantă „peretele mândriei” care conţine fotografiile bebeluşilor a căror viaţă a început aici, între pereţii clinicii. Curând va trebui să schimbăm acest panou cu unul mai mare, adaugă dânsul bucuros.

„Concepţia potrivit căreia doar femeile pot fi afectate de infertilitate este una eronată – afirmă medicul. Deşi în trecut se considera că în primul rând femeile sunt cele care se confruntă cu asemenea tulburări, s-a adeverit că problemele de infertilitate au o pondere egală între cele două sexe, motiv pentru care actualmente este recomandabil să se evalueze ambii membri ai cuplului”.

Vorbim despre infertilitate dacă după un an de activitate sexuală regulată nu survine fecundarea. Se întâmplă adesea ca pe parcursul mai multor ani cuplurile să se consulte cu mai mulţi medici, însă fără o examinare detaliată. În mod frecvent pacienţii ajung la clinica noastră după o perioadă de 5-10 ani.

„La noi la caucazieni şansa unei femei de a rămâne însărcinată pe cale naturală, fără ajutor medical cu ocazia unei ovulaţii este de 7%. Prin procedura de fertilizare in vitro obținem mai mulți embrioni, o parte din ei urmând să fie congelați. Rata de succes după prima intervenție este de aproximativ 40%, dar dacă nu dă rezultate, speranţa nu trebuie pierdută. Rata de succes cumulată după transfer repetat de embrioni congelaţi poate ajunge la 70-80% - afirmă încurajator medicul.

Pe fondul infertilităţii pot exista numeroase modificări fizice, tulburări de dezvoltare sau uneori ea poate fi determinată de probleme psihice. Adesea constatăm existenţa unor probleme la care nici nu ne-am fi gândit. Sistemul nervos central are, la rândul său, o influenţă semnificativă asupra fertilităţii, astfel inclusiv stresul poate avea rol în determinarea infertilităţii.

Actualmente cuplurile decid să aibă copii tot mai târziu, iar cu avansarea în vârstă ovulele suferă anumite modificări genetice, astfel că în jurul vârstei de 35 de ani jumătate dintre celulele de reproducere feminine prezintă defecte, iar la vârsta de 40 de ani acest raport atinge şi 70% - subliniază Dr. Nagy Barna.

Numărul pacienţilor clinicii care şi-a deschis porţile din anul 2011 este în continuă creştere, iar dacă în primul an personalul instituţiei a efectuat 20 de astfel de intervenţii, anul trecut s-a încheiat cu peste 300 de fertilizări. Se utilizează proceduri moderne, la nivel european, iar numărul intervenţiilor  reuşite este la fel de mare ca media europeană, la costuri mai reduse.

Încurajez cuplurile fără copii să nu renunţe! – adaugă în încheiere medicul şef al clinicii. Există speranţe, sunt posibilităţi multiple pentru a rămâne însărcinate!
Echipa medicală  și specialiștii de înaltă calificare a Clinicii de Fertilitate Zygota din Sîngeorgiu de Mureş face tot posibilul ca şi familiile care se confruntă cu probleme de infertilitate să se bucure de miracole.


Sursa: revista Noileg

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

2017 Copyright © www.fivmures.ro, All Rights Reserved | Powered by: 4M Concept Studio.